Asocierea Polaris M. Holding – Urban Grup Environment, care operează colectarea deșeurilor din Târgu Mureș, anunță că sâmbătă spre duminică noaptea, în jurul orelor 22:00 – 23:00, au fost semnalate mai multe cazuri de incendiere, vandalism și distrugere care au fost raportate de către cetățenii din Târgu Mureș în mediul online.

Reprezentanții Asocierii au transmis într-un comunicat de presă că, în ultimele zile, acțiunile de sabotaj împotriva operatorului s-au amplificat, însă piromania și distrugerea sunt fapte penale grave care pun în pericol viața locuitorilor, cerând ajutor de la oricine are informații care să conducă la prinderea făptașilor.

”Ne-am fi bucurat dacă ar fi existat o reacție fermă din partea Poliției Locale. Așteptăm ca autoritățile cu atribuții să acționeze cu celeritate, să răspundă în fața cetățenilor și să justifice rolul pe care îl au în comunitate! Rugăm pe această cale instituțiile abilitate să prezinte public măsurile pe care le-au luat pentru a înăbuși aceste acte de «terorism» la adresa comunității și ce vor face pentru a preveni astfel de incidente”, a spus Mihai Teodor, purtătorul de cuvânt al Asocierii.

Operatorul de salubritate din Târgu Mureș susține că nu are atribuții și competențe să desfășoare anchete și să ia măsuri.

”Rugăm orice persoană care are informații sau fotografii ale unor astfel de distrugeri să ia atitudine și să le comunice organelor abilitate, dar și Asocierii, iar noi le vom aduce imediat în atenția instituțiilor cu atribuții.”

Printre incidentele contabilizate sunt:

  • Incendiu provocat la punctul de colectare din strada Sârguinței, nr. 3. Cetățenii speriați au sunat la 112 și un echipaj a intervenit la fața locului pentru a stinge incendiul.
  • Containerele de 1,1 mc – proprietatea Asocierii – din strada Livezeni nr. 11 au fost vandalizate iar gunoiul a fost aruncat pe străzi.

”Noi ne facem datoria contractuală, dar vrem explicații și așteptăm măsuri!”, au mai transmis reprezentanții operatorului de salubritate.

Foto: Fb Salubritate Polaris-UGE Mures