Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mureș au pus în executare ieri (marți, 4 iulie) 12 mandate de percheziție domiciliară, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de fraudă informatică.

“Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii martie a.c., mai multe persoane ar fi alimentat autovehicule cu combustibil, de la mai multe staţii din judeţ, utilizând fără drept cardurile de alimentare ale unei societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu de peste 100.000 de lei. Până în prezent, în urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate bunuri de interes în cauză, respectiv înscrisuri cu valoare probatorie, bonuri fiscale, sume de bani şi telefoane mobile”, a arătat Inspectoratul General al Poliţiei Române într-un comunicat de presă.

Potrivit IGPR, au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere.

Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Foto: IPJ Mureș