Un bărbat de 70 ani, din localitatea Crişeni, Harghita, a ajuns la spital cu răni grave, după ce a fost atacat de un urs, în timp ce se afla la cules de ciuperci.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat, că după ce a fost atacat, bărbatul a mers acasă şi de acolo a solicitat ajutor.

„Un domn de 70 ani era la cules de ciuperci şi a fost atacat. S-a dus acasă şi a solicitat ajutorul nostru. Are multe plăgi muşcate la nivelul feţei, la nivelul capului, al spatelui şi membrelor superioare, arată rău. Starea este stabilă, dar cazul este grav, plăgile sunt grave”, a declarat dr. Peter Szilard.

Bărbatul fost transportat la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc. Şeful SAJ Harghita nu a putut preciza cum a scăpat bărbatul de atacul ursului, dar consideră că a fost o minune că a reuşit să ajungă acasă singur, ţinând cont de starea în care se afla.

Sursa: radiomures.ro / Foto: caracter informativ