Este cel mai mare protest al angajaților din educație din județul Mureș din ultimii ani.

Membrii celor două sindicate, ”Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, au ocupat piațeta din fața Prefecturii, iar organizatorii estimează că au fost prezente în jur de 1.500 de persoane.

Ei acuză salarizarea umilitoare, scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, neacordarea drepturilor prevăzute de legislație, lipsa investițiilor în infrastructura școlară și perpetua subfinanțare a sistemului de învățământ.

Sindicaliștii care au participat ieri la negocieri cu reprezentanții Guvernului susțin că acestea au eșuat și că acțiunea de protest va continua.

Foto: CNSLR Fratia UJSL Mures