Un amendament adus legilor Educației, susținut de ministrul Educației, Ligia Deca, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede că “utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial”. Cei care nu se conformează riscă să li se confiște telefonul sau dispozitivul.

Ce le este interzis elevilor la școală
Elevilor le este interzis:

  • să distrugă, să modifice sau să completeze documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev şi orice alte documente din aceeaşi categorie
  • să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ
    să introducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ preuniversitar, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane
  • să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ; să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice
  • să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ.
    De asemenea, elevii nu au voie să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ.

Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale.

Citește mai mult AICI.

Sursa: alba24.ro / Foto: caracter informativ