Potrivit ISU Mureș, pompierii Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină marți, 11 aprilie, în jurul orei 13.30, în localitatea Sâncraiu de Mureș, la un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme.

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SMURD B2, încadrate de echipaje de pompieri care au acționat pentru asigurarea de măsuri specifice prevenirii incendiilor, dar și pentru acordarea de primul ajutor celor 3 persoane implicate.

Dintre acestea, o singură persoană, care nu prezenta leziuni majore, a fost asistată medical la fața locului.

Circulația a fost blocată pe timpul intervenției, în aceste momente traficul desfășurându-se dirijat, alternativ pe un singur sens de mers.

Foto: captură video Facebook Info Trafic Mureș