Pompierii Detașamentului Târnăveni au intervenit marți, 28 martie, în jurul orei 8.00, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în interiorul unei clădiri dezafectate din municipiul Târnăveni, situată pe strada Aleea Gării.

”La fața locului, pompierii au acționat pentru evacuarea unei persoane din clădirea dezafectată care nu a necesitat îngrijiri medicale. Incendiul care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, cu degajări de fum, a fost localizat și lichidat în cel mai scurt timp. Cauza probabilă a producerii incendiului este în curs de stabilire”, a informat ISU Mureș.

Foto: ISU Mureș