După ani de aşteptare şi un start greoi, Autostrada Unirii Târgu Mureş – Iaşi riscă noi întârzieri. Două femei au furat zeci de ţevi de aluminiu cu ajutorul cărora experţii făceau studiul de fezabilitate. Au vândut apoi conductele cu 50 de lei, la fier vechi, şi au pus în pericol un proiect de sute de milioane de euro.

La 50 de kilometri de Iaşi, se lucra de zor la Autostrada Iaşi – Târgu Mureş, supranumită şi Autostrada Unirii. Până ieri, când 30 de ţevi de aluminiu, necesare pentru a depista alunecările de teren, au dispărut. Ţevile erau depozitate în curtea unui hotel din Târgu Frumos. O mană cerească, s-au gândit două femei.

N-au scăpat însă de camerele de supraveghere din zonă. Cele două femei au cărat ţevile cu sacii, pe care i-au încărcat apoi într-un căruţ. În nici trei ore, ţevile din aluminiu erau deja la fier vechi. În schimbul lor, hoaţele s-au ales în buzunare cu doar 50 de lei. Iar constructorii autostrăzii, cu încă o întârziere.

“A dat comandă de alte ţevi care ar urma să ajungă joi sau vineri, iar până atunci trebuie să stea degeaba. Putem ajunge în pericol să nu mai putem finaliza la timp. Ne autosabotăm, da”, a declarat Irinel Bucur, preşedintele Asociaţiei “Hai că se poate”.

“În momentul în care se fac găurile în pământ, până la 25 de metri, aceste ţevi de aluminiu ţin efectiv pământul să nu aibă loc surparea până la 25 de metri. Fără aceste ţevi nu se poate interveni”, explică Laurenţiu Lumezeanu, inginer.

Deocamdată, autostrada A8 este la nivelul investigaţiilor în teren, necesare studiului de fezabilitate. În prezent, nu se lucrează pe niciun kilometru din cei 300 planificaţi.

Sursa: observatornews.ro / Foto: captură video