Medicii și spitalele care nu dau informații despre starea de sănătate a pacienților la cel mult două ore de la internare riscă amenzi. La fel se va întâmpla și dacă la intrarea în secție nu vor fi halate și papuci de unică folosință pentru vizitatori.

Cel puțin asta prevede un proiect de hotărâre de guvern, pus pe site-ul Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, pacienții trebuie să desemneze persoanele din familie care vor avea acces la datele medicale, astfel încât să nu sune toate rudele.

Conform proiectului, atunci când o persoană se internează într-un spital, cadrele medicale vor fi obligate să îi anunțe familia prin apel telefonic sau prin SMS în cel mult 2 ore.

”Secţia/ compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului”.

Într-un loc vizibil, la intrarea în unitatea sanitară, trebuie afișat programul de vizite, dar și programul zilnic de lucru pentru medici, stabilit de șeful de secție și aprobat de directorul medical.

Atunci când programul de vizite este suspendat, unitatea medicală este obligată să informeze telefonic, zilnic, familia pacientului, ”prin medicul curant/medicul de gardă/ personalul desemnat, despre starea şi evoluţia pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului”.

Nerespectarea acestor lucruri se consideră contravenție, iar amenzile sunt între 2.000 lei la 3.500 lei pentru persoanele fizice și de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice.

Liliana Curea: ”Contravenție se poate considera și atunci când, la intrarea în secție, nu sunt asigurate gratuit, pentru vizitatori, materiale de protecție. Și vorbim aici de botoși, mască și halate de unică folosință”.

În unele unități sanitare s-au găsit soluții care ușurează comunicarea. Informațiile medicale despre bolnavi sunt date de către medicii curanți sau de doctorul care este de gardă, doar după ce persoana care sună menționează codul scris pe brățara de la mâna bolnavului. Așa medicii știu că pacientul și-a dat acordul.

Sursa: stirileprotv.ro / Foto: caracter informativ