Târgumureșenii mai au timp până sâmbătă, în 14 ianuarie, să se debaraseze de pomii de Crăciun.

Aceștia pot fi depuși lângă ghenele de gunoi menajer, în vederea ridicării lor, însă de săptămâna viitoare nu vor mai fi colectați, iar asociațiile de proprietari vor putea fi sancționate în cazul în care pe domeniul public se găsește acest tip de deșeu.

Anul acesta, brazii naturali din Târgu Mureș sunt colectați de Serviciul de Sere, apoi vor ajunge compost pentru agricultură.

Un magazin specializat pe construcții din Târgu Mureș, Leroy Merlin, a anunțat că și în acest an va colecta brazii uscați de la populație care, ulterior, vor fi transformați în produse ” prietenoase cu mediul”, precum peleți și compost. Indiferent de unde au fost cumpărați, brazii pot fi aduși la magazin până în data de 15 ianuarie.

Magazinele Leroy Merlin au colectat anul trecut peste 40.000 de brazi după utilizare și se așteaptă ca anul acesta numărul lor să dubleze.

Foto: caracter informativ