Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că este foarte posibil ca Guvernul să declare epidemie de gripă în România, având în vedere numărul extrem de mare de cazuri confirmate în ultima perioadă.

Epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor săptămânale care vor fi prezentate joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar măsurile vizează în principal sistemul de sănătate. Alexandru Rafila a explicat că epidemia de gripă este declarată dacă se înregistrează o creștere de cel puțin 20% a numărului de cazuri timp de trei săptămâni consecutive și dacă 10% din probele prelevate sunt pozitive pentru gripă.

În cazul declarării unei epidemii de gripă, Rafila spune că se vor impune din nou regulile de igienă, dar și masca de protecție, dar doar în unitățile medicale.

”Sunt măsuri generale adresate pe de o parte populație, pe de altă parte, spitalelor, care trebuie să se adapteze programul de vizită în funcție de această. Această situație, mai ales în cazul secțiilor unde există pacienți cu risc crescut dacă se îmbolnăvesc de gripă, personalul medical trebuie să utilizeze în interior echipamentul de protecție, inclusiv masca.

Practic, sunt reactualizate toate regulile de igienă și de regulile de prevenire a infecțiilor, încât riscul de transmitere să fie cât mai mic. Anul acesta, sezonul gripal este decalat cu circa 3-4 săptămâni față de un sezon gripal obișnuit.

Gripa a început să circule mult mai repede și mult mai intens. Sigur, se va și termina mai repede cu 3-4 săptămâni, dar în acest an, având în vedere restricțiile din anii precedenți, din ultimii 2 ani, circulația virusurilor, în general, a fost mult mai ridicată, mai ales în lipsa măsurilor de protecție și lucrul ăsta a dus la un număr mare de cazuri de viroze respiratorii, inclusiv de gripă în România și peste tot în Uniunea Europeană”, a mai pus ministrul Sănătății.

”E foarte clar însă că evitarea aglomerației și utilizarea măștii, mai ales de către persoanele aflate la risc atunci când intră în zone aglomerate, este recomandată”, a mai spus Rafila.

Sursa: antena3.ro / Foto: caracter informativ