Traficul rutier pe drumurile publice din țară va fi monitorizat printr-un sistem integrat, denumit e-SIGUR.

Acesta va putea semnala posibila încălcare a normelor de circulație de către șoferi sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării sau căutate potrivit legii.

Prin intermediul acestuia, printre altele, polițiștii pot da amenzi rutiere ”de la distanță”, prin vizionarea imaginilor audio-video și cu proces-verbal electronic.

Legea care stabileşte măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, a transmis, joi, Administraţia Prezidenţială.

Noua lege vizează monitorizarea traficului rutier pe drumurile publice într-un sistem integrat şi reglementează condiţiile în care pot fi utilizate datele colectate astfel.

E-SIGUR va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, posibila prezență în trafic a unor vehicule care circulă fără achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri și posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice.

Aceste semnalări vizează:

  • limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
  • interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
  • semnificaţia culorii roşii a semaforului;
  • interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
  • trecerea la nivel cu calea ferată;
  • interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice;
  • controlul achitării tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale.

Șoferii vor fi avertizați că urmează camere. Montarea mijloacelor tehnice se va semnaliza, corespunzător normelor în vigoare, prin instalarea, înaintea locului amplasării, a unui indicator de informare.

De asemenea, CNAIR va avea obligația de a informa public, pe pagina de internet proprie, cu privire la locul amplasării mijloacelor tehnice fixe și scopul prelucrării datelor de monitorizare a traficului rutier.

Foto: caracter informativ