Copleșit de emoții, la proba practică pentru permisul de șofer, un vrâncean a băut puțin ca să prindă curaj.

Bărbatul de 30 de ani, din județul Vrancea, s-a prezentat la proba practică pentru permisul de șofer. A intrat în autoturism, gata să își demonstreze priceperea, dar instructorul l-a „mirosit” imediat. Proba a fost întreruptă, iar candidatul a fost testat cu etilotestul. Rezultatul i-a determinat pe examinatori să îl pice la examenul pentru permis, scrie Monitorul de Vrancea.

Candidatul nu a avut ocazia să arate cât de bine conduce. Examinatorul și-a dat imediat seama că bărbatul care spera să obțină permisul de conducere băuse alcool. Angajații Serviciului Permise au chemat Poliția Rutieră.

„Astfel, echipajul trimis s-a deplasat la fața locului, candidatul fiind testat cu alcooltest-ul, rezultatul emis fiind de 0,50% alcool în aerul respirat. În urma verificărilor întreprinse, candidatul a fost respins de la examenul auto”, se precizează într-un comunicat al Prefecturii Vrancea.

Foto: caracter informativ