În urma efectuării, la data de 29 noiembrie, de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a 8 percheziții în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, suma de 29.000 de lei a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, față de 4 persoane, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 21 noiembrie și până în prezent, 5 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 50 de ani ar fi determinat mai multe persoane de sex feminin care provin din medii defavorizate, să practice prostituția pe drumul european E60, obținând astfel foloase patrimoniale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Mureș și a jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.

Foto: caracter informativ