Îmbunătățirea cadrului legislativ este primul obiectiv anunțat de ministrul Educației, Ligia Deca, în cadrul campaniei „Nu sunteți singuri. Împreună oprim violența din școli”, potrivit unui comunicat al instituției. Iar una dintre îmbunătățiri ar fi interzicerea brichetelor la școală, pentru elevi, pe lângă unele obiecte ascuțite clar specificate în textul Statutului elevului, act normativ adoptat prin ordinul nr. 4.742 din 10 august 2016.

Pe lângă asta, potrivit unor surse prezente la întâlnirea de la Ministerul Educației, de luni, autoritățile ar căuta metode legale prin care angajații din școli, profesorii sau personalul administrativ sau personalul de la firmele de pază, acolo unde acestea există, să poată controla buzunarele elevilor și rucsacele acestora dacă există suspiciuni că ar introduce în școală obiecte interzise. Sindicatele ar fi respins implicarea profesorilor în aceste „percheziții”, au mai precizat sursele.

Despre ce obiecte ar fi vorba a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Corina Popa, care a precizat pentru jurnaliștii acreditați că „este vorba despre modificarea și completarea articolului 15, punctul „e”, care actualmente arată în felul următor:

„Elevilor le este interzis:
e) să introducă şi/sau să facă uz în perimetrul unităţii de învăţământ de orice tipuri de arme sau alte produse pirotehnice, precum muniţie, petarde, pocnitori sau altele asemenea, spray-uri lacrimogene, paralizante sau altele asemenea care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea fizică şi psihică a elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Elevii nu pot fi deposedaţi de bunurile personale care nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale.”

Aceasta a mai spus că „Lista este în lucru. Pe lângă elementele enumerate în articol, în completarea sau în detalierea lor, vă pot da câteva exemple: brichete, ace, bricege, cuțite (și orice tipuri de arme albe), arme cu bile, cu aer comprimat, torțe etc.”

Brichetele sunt în prezent interzise prin contractul educațional pe care fiecare elev și părinte îl semnează cu școala la începutul fiecărui ciclu de învățământ.

Sursa: edupedu.ro / Foto: caracter informativ