Un bărbat din Reghin a fost plasat în arest la domiciliu, după ce luni, fiind beat criță la volan, a acroșat un stâlp de electricitate din oraș.

La data de 3 octombrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Reghin au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 46 de ani, în cadrul unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

„În fapt, polițiștii au fost sesizați, la data de 3 octombrie, cu privire la producerea unui eveniment rutier în care un autovehicul a acroșat un stâlp de susținere a rețelei de electricitate.

Deplasați la locația indicată, respectiv pe strada Apalinei din localitatea Reghin, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, șoferul din autovehicul fiind identificat în persoana unui bărbat de 46 de ani din Reghin.

De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a acestuia a indicat o concentrație în valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Urmare a probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând arestul la domiciliu pentru 30 de zile”, a transmis IPJ Mureș.

Foto: caracter informativ