Interval de valabilitate: 30 august, ora 10:00 – 31 august, ora 10:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată – ploi abundente

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, la nivelul județului Mureș se preconizează perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40-60 l/mp, pe arii restrânse de peste 70-80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.

În timpul unei furtuni, recomandăm respectarea următoarelor reguli:

Dacă ești în mediul urban, adăpostește-te imediat într-o clădire, pentru a evita riscul lovirii de către obiecte, pomi/crengi, stâlpi etc.
Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul.
Nu te întinde pe pământ!
Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.
Dacă te afli în pădure, căută adăpost într-o zonă cu copaci mai puţin înalţi.
Dacă ești într-o zonă deschisă, mergi spre o zonă joasă, precum o vale.
Dacă ești pe un lac, ajungi la mal de urgenţă şi adăpostește-te imediat.
Evită drumurile inundate (mers, șofat)!

Sursa: ISU Mureș / Foto: caracter informativ