Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că va revizui ordinul de ministru privind alocarea burselor, astfel încât acestea să ajungă într-adevăr la elevii care au nevoie de perspectivă socială şi la cei care fac cu adevărat performanţa şcolară.

El a precizat că suma totală de 1,432 miliarde de lei, la care s-a ajuns, este totuşi mult mai mare faţă de anii trecuţi.

„Suma de 1,432 miliarde de lei, chiar dacă ea poate fi mică în raport cu cele 2,7 miliarde pe care le-am prevăzut pentru anul viitor, ea este totuşi mult mai mare decât cele 645 milioane lei din anul 2021 sau decât cele 270 milioane lei din anul 2020”, a adăugat ministrul.

Foto: caracter informativ