Autoritățile au decis să blocheze mii de carduri sociale din cauza tentativelor de fraudă. O parte dintre românii cu venituri mici care au primit acest ajutor financiar au vrut să vândă voucherele la un preț mai mic decât valoarea acestora.

Alții, în schimb, ar fi încercat să cumpere alcool, tutun sau alte produse care nu sunt permise.

Potrivit ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, mai bine de 10.000 de carduri pe care românii primeau vouchere sociale au fost deja blocate.

După cum a precizat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, o a treia categorie de indivizi rămași fără bani de la stat sunt cei care nu au putut fi identificați pentru a-și primi dreptul.

Utilizarea cardurilor sociale pentru achiziția de alcool și țigări poate aduce amenzi de aproximativ 6.500 de lei, a declarat miercuri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

De asemenea, cardurile blocate în cazul persoanelor care le-au folosit pentru a achiziţiona băutură şi ţigări vor rămâne blocate până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra.

”Ne aşteptam să existe astfel de cazuri, motiv pentru care, în Ordonanţa care a fost aprobată, am şi introdus un capitol de sancţiuni, încât astfel de lucruri să le putem sancţiona”, a spus Boloş la Digi24.

Aceste amenzi pot fi aplicate și de Poliția Locală, a mai spus ministrul.

Foto: caracter informativ