ISU Mureş a anunţat, joi, producerea unui accident rutier la intersecţia dintre DN 13 cu DN 13A, în localitatea Bălăuşeri, la ora 18.30, între un autoturism şi un microbuz de transport persoane în care se aflau 11 persoane.

Impactul a avut loc între un microbuz înmatriculat în Ungaria și un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din Huedin.

“Accident rutier produs în localitatea Bălăuşeri, în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz de transport persoane. În incident au fost implicate 11 persoane, 10 adulţi şi un minor. Nu sunt victime încarcerate. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Târgu Mureş, împreună cu SVSU Bălăuşeri”, a arătat ISU Mureş.

La faţa locului au fost trimise pentru intervenţie trei ambulanţe SMURD şi una a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă (APIC), o autospecială de transport victime multiple cu personal din cadrul UPU Târgu Mureş, un echipaj de descarcerare şi două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

“În urma evaluării medicale, s-a stabilit faptul că în urma impactului au rezultat în total 11 victime, dintre care nouă adulţi cod galben, un minor în vârstă de aproximativ 12 ani cod galben şi încă un adult cod verde”, au precizat reprezentanţii ISU Mureş.

Victimele de cod galben au fost transportate la UPU Târgu Mureş, iar persoana cu răni de tip cod verde a fost asistată medical la locul accidentului.

“Traficul rutier se desfăşoară alternativ, pe un fir, pentru aproximativ 45 de minute”, a precizat Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Foto: Info Trafic Târgu Mureș