Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târnăveni au intervenit sâmbătă noaptea, în jurul orei 1, la un accident rutier produs în localitatea Adămuș, str. Principală.

“A fost vorba despre un singur autoturism care a părăsit partea carosabilă și a acroșat un stâlp de electricitate. Două victime de cod verde au fost asistate medical la fața locului, de către echipajele SMURD prezente”, au precizat reprezentanții ISU Mureș.

Foto: ISU Mureș