Pentru derularea traficului în condiţii de siguranţă, în contextul avertizărilor meteo de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie, CFR poate reduce viteza de circulație a trenurilor în anumite intervale orare, pe anumite porțiuni de cale ferată, anunță CFR Călători într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, aceasta este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar, aplicată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România.

„În contextul avertizărilor emise de Administrația Naționala de Meteorologie privind temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat pentru această perioadă de vară, CFR Călători face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.

Întregul parc de vehicule feroviare este verificat din punct de vedere tehnic – funcțional înainte de plecarea în cursă, pentru evitarea defectărilor în parcurs.

Pot aparea situații în care, din cauza temperaturilor exterioare crescute de peste 35 de grade care la nivelul şinei şi a cutiei vagonului pot însemna și peste 50 de grade Celsius sau a deschiderii geamurilor în parcurs, instalaţiile de climatizare să funcționeze fără a mai asigura răcirea în parametri normali. Mulțumim tuturor pentru înțelegere”, a mai anunțat CFR Călători.

Compania îi roagă pe pasageri ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre posibilele întârzieri ale trenurilor. În caz de nevoie, în unele trenuri și în gări personalul CFR Călători este pregătit să ofere apă călătorilor, dă asigurări CFR.

Recomandări pentru pasageri la călătoria cu trenul în condiții de caniculă:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor.
    Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
    • 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
    • numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
    • în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Sursa: cfrcalatori.ro / Foto: caracter informativ