Ursul a intrat între oi sâmbătă, când a rănit și ucis câteva animale.

Ciobanul din Voivodeni a reușit să îl alunge, dar animalul s-a întors duminică noaptea, când a sfâșiat alte oi.

În total, patru oi și un berbec au fost ucise, iar ciobanul spune că nu este prima dată când se întâlnește cu ursul:

”La ora 4 dimineața a venit, în prima noapte. Atunci a omorât, a rănit o oaie, oaia a murit aici, una mai încolo. Încă una. Turma a fugit în pădure, o parte sus, în deal. Am găsit încă o oaie ruptă, sus în deal, la Toldal. Duminică noaptea a atacat din nou. Am ieșit afară, era în turmă, cu oile, câinii după urs, ursul tot roată prin turmă.”

Ciobanul a alertat autoritățile, Primăria și asociația de vânătoare, care a organizat începând de seara următoare pânde pentru alungarea ursului.

Primarul comunei Voivodeni, Vasile Boer, spune că urșii provoacă panică între săteni, mai ales că intră până în centrul satului:

”Sunt speriați oamenii. Ciobanul de lângă Toldal, care are stâna la limita de intravilan, tot timpul are probleme. Mai ales cetățenii care sunt la periferie acolo, au și ei probleme. Într-o duminică, a intrat lângă căminul cultural, în grădini, o ursoaică cu doi pui. Sigur că se sperie oamenii, pot merge în grădină și apare ursul.”

Citiţi mai mult AICI.

Sursa: radiomures.ro / Foto: Facebook Mureşul nostru