Educația sexuală va fi predată în școli elevilor de clasa a VIII-a, doar cu acordul scris al părinților și sub o denumire menită să nu-i sperie pe părinții conservatori, aceea de „educație pentru sănătate”.

Proiectul de modificare a legii privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost adoptat, marți, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Au fost înregistrate 224 voturi “pentru”, unul “contra” şi 49 de abţineri. Legea va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Legea prevede: „Derularea sistematică în unităţile şcolare, începând cu clasa a VIII-a, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor, de programe de educaţie pentru sănătate, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Acest proiect legislativ a provocat multe discuții de-a lungul timpului, inclusiv marți la vot.

Orele de educație „pentru sănătate” sunt opționale în prezent, iar datele de la Ministerul Educației arată că la fiecare clasă (de la clasa întâi până la a XII-a) doar 7 – 9% dintre elevi urmează aceste cursuri.

Ministerul Educației a fost cel care a propus ca ora de educație sexuală să devină obligatorie, dar cu acordul părinților. La fel ca ora de religie.

Foto: caracter informativ