Ministerul Finanțelor propune, într-un proiect de ordonanță de urgență, amânarea ratelor la bănci timp pe o perioadă de maxim nouă luni pentru persoanele fizice ale căror cheltuieli au crescut cu 25% și pentru firmele ale căror rezultate au scăzut cu 25%, în ultimele luni. Nu este clar dacă, până la această oră, propunerea a fost agreată cu băncile. Surse din piață spun pentru Economedia că nu există un acord cu Autoritatea Bancară Europeană pentru ca băncile să nu fie obligate să constituie provizioane, așa cum s-a întâmplat în timpul pandemiei, ceea ce ar putea avea un efect negativ asupra băncilor. Economiștii consultați de Economedia spuneau că o amânare a ratelor în acest moment nu va face decât să inflameze și mai mult inflația.

Moratoriul se adresează atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice afectate de această criză și prevede posibilitatea amânării la plată pe baza solicitării adresate de debitor către creditor pe o perioadă limitată de până la 9 luni, pentru creditele contractate anterior datei de 30 aprilie 2022.

Persoanele fizice care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere cu privire la creșterea cu minimum 25% a cheltuielilor medii lunare, ca urmare a creșterii prețurilor în contextul crizei actuale, în ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Firmele care solicită amânarea ratelor sunt obligate să prezinte o declarație pe propria răspundere care reflectă scăderea cu minimum 25% a mediei rezultatelor lunare pe ultimele 3 luni anterioare solicitării suspendării obligațiilor de plată comparativ cu perioada similară a anului 2021.

Citește mai mult AICI.

Sursa: economedia.ro / Foto: caracter informativ