Potrivit Codului rutier, pentru a putea circula pe drumurile publice, mașinile înmatriculate în țara noastră trebuie să respecte anumite condiții tehnice. Îndeplinirea acestora e verificată de autorități, la diverse intervale de timp, în cadrul inspecției tehnice periodice (ITP). Inspecția se face, de principiu, în funcție de vechimea vehiculului. De asemenea, potrivit Registrului Auto Român (RAR), ITP-ul se poate face, cel puțin teoretic, și în străinătate, dar acesta nu va fi recunoscut automat în România și va trebui făcut din nou la întoarcerea în țară.

În primul rând, după cum apare în Ordonanța Guvernului nr. 81/2000, trebuie făcut ITP-ul doar în cazul mașinilor înmatriculate sau înregistrate în România, nu și al celor înmatriculate în alte țări.

Obligația de a merge cu mașina la ITP cade în responsabilitatea celui care apare pe certificatul de înmatriculare sau de înregistrare al acesteia. Persoana care apare pe certificatul de înmatriculare sau înregistrare este deținătorul actului, ce este, conform OG nr. 81/2000, “persoana juridică sau fizică pe al cărei nume este înmatriculat/ înregistrat vehiculul”.

În acest an, după cum stabilește legislația, mașinile de uz personal, adică nu cele folosite pentru transportarea persoanelor sau mărfurilor, trebuie să facă inspecția o dată la doi ani. De la această regulă există, totuși, o excepție, și anume este vorba despre mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual.

Pe de altă parte, autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, cele folosite ca taxi, pentru închiriere sau pentru transport alternativ (de exemplu, Uber sau Bolt), precum și cele pentru școala auto care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri trebuie să treacă ITP-ul la șase luni.

Totodată, mașinile noi trebuie să facă primul ITP la trei ani de la înmatriculare. Termenul pentru efectuarea primei inspecţii se socoteşte de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecţie tehnică periodică, de la data celei precedente. Tot la trei ani se face ITP-ul pentru și remorci și semiremorci apicole, precum și pentru rulote.

Autovehiculele trec de ITP doar dacă au, cel mult, defecte mici. Dacă însă mașinile sunt identificate la verificări cu defecte majore sau defecte periculoase, mașinile nu trec de inspecție, iar proprietarii sunt nevoiți să le repare în cel mult 30 de zile.

Definițiile celor trei categorii de defecte sunt următoarele:

• deficiențe minore: deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore (documente ilizibile, scurgeri de lichid în zona casetei de direcție – fără formare de picătură etc.);
• deficiențe majore: deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante (plăcuță de înmatriculare ilizibilă sau confecționată artizanal, cod sau serie motor falsificat/falsificată, cursă excesivă a pedalei de frână, cablul frânei de mână deteriorat sau cu noduri, sistem de direcție greu manevrabil etc.);
• deficiențe periculoase: deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului (dispozitiv de acționare a frânei deformat excesiv, fisurat sau rupt, cablul frânei de mână deteriorat – funcționarea frânei e afectată, fixare slabă sau joc vizibil în cazul casetei de direcție și altele).
În situația în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Astfel, potrivit Codului rutier, dacă un conducător auto circulă cu o mașină al cărui ITP a expirat, riscă atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării.

În plus, așa cum proprietarul unei mașini înmatriculate în străinătate poate să-i facă acesteia, în anumite situații, ITP -ul în țara noastră, așa și pentru mașinile înmatriculate la noi se poate face ITP-ul în unele state membre ale Uniunii Europene, respectând, bineînțeles, regulile și legislația din acele țări.

Totuși, așa cum subliniază RAR, pentru că nu avem, la nivel european, o legislație comună privind astfel de operațiuni, cei ce fac în străinătate ITP-ul mașinilor înmatriculate aici vor trebui, dacă se întorc în țară, să facă inspecția și în România, chiar dacă ITP-ul făcut în afara granițelor mai este încă valabil.

Sursa: avocatnet.ro / Foto: caracter informativ