Tânăra de 30 de ani originară din Mureș și domiciliată în Cluj-Napoca, care a fost dată dispărută sâmbătă, 21 mai, ar fi fost găsită moartă în localitatea bihoreană Cornițel, lângă Aleșd. Polițiștii au găsit un cadavru, în 25 mai, în apropierea localității Aleșd din județul Bihor. Acesta ar fi fost împachetat în saci de plastic și se presupune că ar fi al femeii dispărute, după cum arată ebihoreanu.ro.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu privire la sesizarea plecării voluntare din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în prezența unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, au continuat cercetările în cauză care au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în județul Bihor. Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în apropierea localității Aleșd, județul Bihor, au identificat cadavrul unei persoane de sex feminin”, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit instituției, în prezent se continuă cercetările pentru stabilirea identității cadavrului și pentru verificarea tuturor circumstanțelor în care a avut loc decesul persoanei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Tânăra de 30 de ani din Târgu Mureș a fost dată dispărută luni de polițiști clujeni, după ce sâmbătă ar fi plecat din locuința sa din Cluj-Napoca. Aceasta se afla în prezența iubitului de 43 de ani. Se presupune că cei doi au plecat cu un autoturism Dacia Logan cu numere de înmatriculare din Arad, proprietatea lui Bone Ferenc, iar pe drum, la un moment, tânăra a postat pe reţelele de socializare o fotografie din Răchiţele. Bărbatul ar fi cunoscut cu antecedente violente, arată IPJ Cluj.

În 23 mai, în jurul orei 13.05, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că la data de 21 mai, în jurul orei 12.00, Molnar Beata în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș ar fi plecat de la locuința ei din Cluj-Napoca, în prezența prietenului ei, respectiv un bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad, înspre comuna Mărgău, localitatea Răchițele, județul Cluj și nu a mai revenit acasă de atunci.

Sursa: actualdecluj.ro / Foto: Alesdonline.ro