Autoritățile din Mureș sunt exasperate din cauza numărului mare de incendii de vegetație uscată înregistrate în ultima vreme.

În ultimele 24 ore au avut loc 22 incendii de vegetație uscată, produse în localitățile Deleni, Târnăveni, Sânișor, Lunca Bradului, Reghin, Hădăreni, Vădaș, Petelea, Tireu, Vălenii de Munte, Vărgate, Tisieu, Răstolița, Sovata, Sâncraiu de Mureș, Dumbrăvioara, Târgu Mureș și Secuieni.

Au intervenit pentru stingerea incendiilor pompierii militari din cadrul ISU Mureș după cum urmează: Detașamentele Târgu Mureș, Târnăveni, Reghin, Punctele de Lucru Deda, Sovata, Luduș, Garda de Intervenție Miercurea Nirajului, împreună cu pompierii voluntari din cadrul SVSU Sovata, SVSU Ideciu, SVSU Lunca Bradului, SVSU Ibanesti, SVSU Gurghiu, SVSU Răstolița, SVSU Vărgata și Romsilva.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiilor a fost: foc deschis în spații deschise.

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, trage un semnal de alarmă, într-o postare pe Facebook:

„Timpul și resursele consumate în incendiile de vegetație riscă să afecteze intervențiile la adevărate situații de urgență. Cred că suntem capabili cu toții să conștientizăm acest lucru.

Nu vom tolera nicio incendiere de vegetație, iar autoritățile vor aplica cele mai aspre sancțiuni prevăzute de lege. Am înregistrat 22 de incendii de vegetație în ultimele 24 de ore. De la 1 martie până în prezent, pompierii mureșeni au intervenit pentru stingerea a 192 incendii de vegetație în județul Mureș. Sunt ore întregi în care au fost consumate resurse, ore de care pompierii mureșeni au nevoie pentru a interveni la alte situații de urgență, în care vieți omenești sau bunuri sunt în primejdie.

Dincolo de cifre și statistici, stă comportamentul mureșenilor care aleg să întreprindă asemenea acțiuni. Cred că trebuie să redevenim responsabili și calculați. Nu putem risca viețile mureșenilor pentru a “stinge” obiceiuri practicate inconștient.”

MS / Foto: ISU Mureș