Astăzi, Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită la data de 8 martie în întreaga lume. În România, în ziua de 8 Martie se sărbătorește Ziua Femeii. Pânâ în decembrie 1989 se vorbea de Ziua Mamei, dar după Revoluţia din 1989 aceasta a fost înlocuită cu Ziua Femeii. În 2010 s-a stabilit ca Ziua Mamei să fie sărbătorită oficial în prima duminică a lunii mai, iar cea a tatălui – în a doua duminică.

În ţările baltice, de 8 Martie se pune mai mult accent pe Ziua Mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri şi flori acestora.

În Italia, de 8 Martie sunt organizate reuniuni pe tema afirmării drepturilor femeilor, a siguranţei acestora la locul de muncă, a sănătăţii. În această zi, bărbaţii din Italia oferă femeilor mimoze galbene. Mimozele galbene şi ciocolata sunt daruri oferite frecvent şi femeilor din Rusia şi Albania.

În Portugalia şi nu numai, femeile sărbătoresc seara zilei de 8 martie în oraş.

Femeile din Pakistan celebrează în fiecare an, pe data de 8 martie, luptele acestora pentru drepturile femeii şi încercările de natură culturală sau religioasă prin care au trecut acestea.

În China, pe data de 8 martie, femeile au după-amiaza liberă. În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să dăruiască flori şi mici cadouri femeilor din viaţa lor – soţiilor, iubitelor, mamelor, fiicelor şi colegelor.

În România, se spune că este bine să porți în continuare mărțișorul primit cadou de 1 Martie, pentru a avea noroc tot anul.

MS / Foto: caracter informativ