Guvernul a decis joi noile măsuri de protejare a populației de efectele creșterii preturilor la energie și gaze, care vor fi aplicate timp de 1 an de zile, începând cu 1 aprilie, și care vor avea un impact financiar total de 14,5 miliarde lei până la finele anului 2022, a anunțat joi premierul Ciucă.

Măsurile de sprijin la electricitate: Impactul total este de 9,16 miliarde de lei
• La electricitate pentru clienții casnici s-a stabilit introducerea unui tarif social 0,68 lei per kilowatt cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kilowați. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest timp de consum.
• Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 și 300 de kw vor beneficia de tariful de 0,8 lei per kilowatt cu TVA inclus. Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.
• Pentru clienții non-casnici, IMM-uri, instituții publice, spitale, școli, grădinițe, locașuri de cult, ONG-uri etc va fi un tarif unic de 1 leu per kilowatt cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de sprijin pentru aceste categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei.
• pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor cu până la 20%. În total impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici și non-casnici este la electricitate de 9,16 miliarde lei până la sfârșitul acestui an.

Măsurile de sprijin la gaze naturale: Impactul total estimat este de 5,3 miliarde de lei
• Clienții casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 metri cubi (mc) la gaze naturale vor beneficia de un tarif de 0,31 lei per kilowatt. Impact estimat – 2,8 miliarde de lei până la sfârșitul anului.
• pentru consumatorii non-casnici (IMM-uri, spitale, școli, grădinițe, primării etc) costul gazului natural va fi de 0,37 lei per kilowatt.
• marii consumatori vor beneficia de scheme separate. Impact estimat – 2.5 miliarde de lei până la sfârșitul anului
• Impactul total estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei.
• împreună măsurile pentru 1 an de zile atât pentru energia electrică, dar si pentru gaze naturale vor avea un impact total estimat de 14,5 miliarde de lei până la finele anului 2022.

Sursa: hotnews.ro / Foto: caracter informativ