Un şofer care a oferit mită unor agenţi de poliţie rutieră din Reghin a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare, în regim de detenţie, şi interzicerea drepturilor pe o perioadă de 5 ani, după ce s-a constatat de către instanţă că infracţiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, a anunţat, luni, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş.

“Curtea de Apel Târgu – Mureş a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul B.G.C. împotriva sentinţei penale pronunţate de Tribunalul Mureş şi a dispus menţinerea hotărârii atacate. Astfel, rămâne definitivă condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani şi patru luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 290 Cod Penal. Deoarece infracţiunea de dare de mită a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de infracţiunea de dare de mită, instanţa de judecată stabileşte ca, în final, inculpatul B.G.C. să execute o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie, iar ca pedeapsă complementară – interzicerea drepturilor pe o perioadă de 5 ani. Totodată, magistraţii Curţii de Apel Târgu – Mureş obligă apelantul să plătească suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel. Hotărârea instanţei este definitivă”, a arătat Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Mureş, într-un comunicat de presă.

Potrivit DGA Mureş, cauza a fost disjunsă din dosarul penal în care 7 agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Mureş, Poliţia Municipiului Reghin – Biroul Rutier, au fost trimişi în judecată pentru că ar fi pretins şi primit sume de bani de la participanţii la trafic care au comis fapte de natură contravenţională, iar, în schimbul sumelor de bani, fie nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, fie au aplicat alte sancţiuni decât cele comise.

“În fapt, inculpatul a fost oprit pentru control de un echipaj format din doi agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Mureş – Poliţia Municipiului Reghin – Biroul Rutier, întrucât nu a respectat culoarea roşie a semaforului. Pentru ca poliţiştii să nu constate fapta şi să aplice o sancţiune pentru o altă faptă, mai puţin gravă, a remis agenţilor de poliţie suma de 400 de lei”, a precizat DGA Mureş.

Sursa: digi.ro / Foto: caracter informativ