Peste 2.300 de tineri români vor primi permise de călătorie pentru a explora Europa cu trenul, în cadrul Programului Discover EU. Potrivit unui comunicat dat ieri publicităţii de Comisia Europeană, aproape 61 de mii de tineri din întregul bloc comunitar îşi vor putea vizita gratuit continentul.

Candidaţii selecţionaţi vor călători singuri sau în grupuri de până la cinci persoane în intervalul martie 2022-februarie 2023, pentru o perioadă de până la 30 de zile. Runda de înscrieri de anul trecut a fost deschisă tuturor tinerilor europeni născuţi între 1 iulie 2001 şi 31 decembrie 2003. În mod excepţional s-au putut înscrie şi tinerii de 19 şi 20 de ani, deoarece rundele lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

Dată fiind incertitudinea legată de evoluţia pandemiei, tuturor călătorilor li se vor oferi rezervări flexibile prin intermediul unui nou permis mobil de călătorie. Următoarea rundă de înscrieri va avea loc în primăvara acestui an.

La 17 ianuarie 2022, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri în direct pe contul de Instagram al European Youth, în cadrul căreia participanții vor adresa întrebări legate de viitoarea lor călătorie.

Comisia a lansat inițiativa Discover în iunie 2018, în urma unei propuneri din partea Parlamentului European.

Aceasta a fost integrată oficial în noul program Erasmus+ 2021-2027.

Începând din iunie 2018, programul a finanțat 130.000 de permise de călătorie.

Următoarea rundă de înscrieri va avea loc în primăvara anului 2022.

Sursa: euroactiv.ro / Foto: caracter informativ