Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Sărmașu au fost solicitați să intervină sâmbătă, 1 ianuarie, în jurul orei 12.09, la un accident rutier care a avut loc în localitatea Satu Nou, comuna Sânpetru de Câmpie.

Potrivit ISU Mureș, în mașină se afla, încarcerat, un bărbat, conștient. Pompierii au acționat pentru degajarea acestuia din autoturism, după care a fost preluat de un echipaj SMURD aflat la fața locului.

În urma evaluării medicale, victima a fost catalogată ca fiind de cod galben.

La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii pentru a constata împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

„Astăzi, la ieșire din localitatea Sânpetru de Câmpie spre Bistrița-Năsăud, a avut loc un accident rutier.

A fost implicat un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din comuna Sânpetru de Câmpie. În urma impactului, acesta a suferit leziuni ușoare.

La testarea cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor, a reieșit că numerele de înmatriculare ale autoturismului erau false.

În cauză, polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare și sub influența alcoolului”, a precizat Alexandra Petrovici, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș.

Sursa: realitateademures.ro / Foto: realitateademures.ro