Trei tineri din comuna Petelea, județul Mureș, au fost arestați pentru 30 de zile, din cauză că, la începutul acestei luni, pe o stradă din Reghin, au agresat și tâlhărit un bărbat din localitate.

Potrivit IPJ Mureș, în noaptea de 6 decembrie, poliţiştii mureșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 56 de ani ar fi fost agresat de către trei persoane necunoscute, care au sustras mai multe ustensile de lucru din incinta unei societăți comerciale, de pe raza localității Reghin, exercitând asupra acestuia acte de violență și totodată sustrăgându-i telefonul mobil.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Reghin, s-a reușit, duminică, 19 decembrie, identificarea, depistarea și reținerea a trei persoane bănuite de comiterea faptei, respectiv trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani.

În cauză, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la domiciliul acestora, în vederea administrării probatoriului.

Luni, 20 decembrie, cei trei tineri au fost prezentați magistraților cu propuneri procedurale, față de aceștia fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză și recuperarea în totalitate a prejudiciului.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Operațiuni Speciale.

MS / Foto: caracter informativ