Un grup de motociclişti îmbrăcaţi în haine de Moş Crăciun i-au cucerit pe cei ieşiţi la plimbare duminică în Târgu Mureş. Moşii de ocazie nu au venit să ofere cadouri, ci… să primească. Totul a fost organizat în scop caritabil, iar cadourile primite de moşi au fost oferite mai departe copiilor din medii defavorizate.

Moş Crăciun şi-a lăsat sania în pod şi a venit cu motocicleta la Târgu Mureş. Motocicliştii, deghizaţi în Moşi, şi-au dat întâlnire la bradul de Crăciun din centrul oraşului, pentru a aduce bucurie celor mici.

Localnică: „Mi se pare o nebunie curată deoarece noi suntem obişnuiţi ca Moşul să se deplaseze cu sania, însă toată lumea se modernizează.”

Csaba Kacso, organizator: „Ideea acţiunii este de a conştientiza puţin copiii că într-adevăr este foarte bine să primeşti, dar este şi mai frumos şi mai plăcut să dăruieşti. ”

Mai mulţi localnici s-au strâns în centrul oraşului pentru a da din dulciurile şi jucăriile lor Moşului, ca acesta să le poată oferi mai departe copiilor din medii defavorizate.

La lăsarea serii, ajutoarele Moşului au plecat într-un tur al oraşului, pe motoare, spre deliciul privitorilor.

Sursa: observatornews.ro