Tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022, şi vor funcţiona pentru salariaţii din sectorul bugetar, dar şi pentru cei din mediul privat, a declarat, miercuri seara, ministrul propus pentru Antreprenoriat şi Turism, Daniel Cadariu.

“Tot pentru partea de turism, pentru anul 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru lucrătorii din sectorul bugetar, dar vor funcţiona şi pentru cei din mediul privat. Agenţii economici care doresc să emită aceste tichete de vacanţă vor putea deduce cheltuielile cu aceste sume”, a spus Cadariu , după audierile din comisiile de specialitate, reunite în Parlament.

Întrebat dacă aplicabilitatea voucherelor de vacanţă va fi limitată la staţiunile balneo şi la agroturism, Cadariu a răspuns:

“Noi, acum, ca minister, trebuie să creăm strategii. Făcând analiza s-a constatat că anumite sectoare din domeniul turismului au rămas în urmă – staţiunile balneo şi turismul din mediul rural. Ţinta principală acolo este.

Însă, în măsura în care există cerere, ele trebuie aplicate pentru toţi, pentru că după un an de activitate constaţi că la bugetul statului se întorc mult mai mulţi bani, pentru că ştim foarte bine că se pune în mişcare activitatea din domeniul turismului”.

Daniel Cadariu a primit miercuri aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Antreprenoriatului şi Turismului, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

MS / Foto: caracter informativ