„Testele încă nu au ajuns în școli. După ultimele informații pe care le-am primit astăzi, ele vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare, deși inițial am primit asigurări că vor ajunge la finalul acestei săptămâni, dar cert este că vor ajunge”, a declarat ministrul Educației, la un eveniment organizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi de Consiliul Naţional al Elevilor.

Ministerul Sănătății a informat miercuri că testele de salivă pot fi administrate și de părinți la domiciliu, însă decizia finală va fi luată de Ministerul Educației. Sorin Cîmpeanu a declarat că mai întâi va analiza informarea colegilor de la Sănătate, va discuta cu ei și abia apoi va face un anunț în acest sens.

Ministrul Educației a mai spus că vrea o aplicare diferențiată a testării elevilor mici și copiilor de grădiniță, față de cei din liceu. Ministrul a spus că cei mici ar putea să fie testați acasă, de către părinți, iar cei mari să-și auto-administreze testele. O decizie clară în acest sens nu a fost încă luată.

Sursa: edupedu.ro / Foto: caracter informativ