Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor din Târgu Mureș! Proprietarii unei locuințe au sunat la 112 să ceară ajutor după ce au auzit chiar în peretele casei mieunatul necontenit a unui pui de pisică.

Cel mai probabil, pisicuța a ajuns acolo de pe acoperișul casei. Ca să își dea seama exact unde se află, militarii au început să bată în perete și au încercat să se ghideze după sunetele animalului, ca să nu îl rănească.

Apoi au spart peretele, și l-au găsit pe pisoi, foarte speriat, dar teafăr.

Impresionat de cele întâmplate, proprietarul apartamentului a decis să păstreze puiul de pisică.

Sursa: stirileprotv.ro / Foto: captură video