Polonezii au instalat centre de vaccinare la cimitire, pentru a sensibiliza cât mai multă lume să se vaccineze în plin val patru al pandemiei. Inițiativa s-a dovedit a fi un adevărat succes.

Autoritățile au profitat de Duminica tuturor sfinților, o mare sărbătoare catolică, la care oamenii vin la cimitir pentru a-i pomeni pe cei care au murit.

Cu această ocazie, cei care au venit la cimitir au putut să își facă și vaccinul, cu minim de formalități și fără programare prealabilă.

„Vă invităm, punem la dispoziţia dumneavoastră vaccinul Johnson&Johnson cu doar o doză şi Pfizer, prima doză, a două şi doza booster. Pentru a vă vaccina nu aveţi nevoie decât de buletin sau de CNP”, a precizat responsabilul unui punct de vaccinare.

Inițiativa s-a bucurat de un mare succes în rândul polonezilor.

„Cred că este o idee bună, sunt studentă şi cu cât mă gândesc mai mult cu atât sunt mai convinsă că trebuie să ne vaccinăm cu toţii”, a spus o tânără.

„E o idee foarte bună, mai ales că valul al patrulea e în plină desfăşurare. Am făcut deja două doze. Cred că cimitirul încurajează reflecţia despre viaţă, moarte şi pandemie”, crede altcineva.

Polonia înregistrează o medie de puțin peste 7000 de cazuri de infectări zilnice și are o rată de vaccinare completă de 52,6%.

Sursa: euronews.ro / Foto: captură video