Un incendiu violent care a izbucnit, marţi după-amiază, la Centrul Comercial Transilvania din Târgu Mureş a distrus un depozit de alimente şi alte bunuri pe o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi, fără a se înregistra victime.

Primele informaţii oferite de ISU Mureş au indicat că nu sunt victime, fiind în afara programului de lucru, astfel că în depozit nu se mai afla nimeni. Potrivit ISU Mureş, depozitul are o suprafaţă de aproximativ 5.500 mp, iar incendiul a afectat aproximativ 300 mp.

Incendiul a fost localizat şi s-a intervenit pentru stingerea acestuia, nefiind afectate alte spaţii.
„La faţa locului sunt cinci autospeciale de intervenţie (o autoscară mecanică, trei autospeciale de stingere cu apa şi spumă, un echipaj de descarcerare şi comandă). Intervenţia este mai dificilă din cauza fumului dens şi se intervine doar cu aparatele de respirat. A fost prealertată grupa operativă pentru asigurarea permanenţei la nevoie”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

Sursa: realitateademures.net