Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament un proiect de lege prin care angajaţii din Sănătate nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, din sistemul public, se vor testa pe banii proprii. Ministerul Sănătăţii a precizat că unităţile medicale private vor decide dacă suportă sau nu costul testării personalului nevaccinat. Decizia va viza şi angajaţii din Ministerul Sănătăţii şi ai unităţilor din subordine, angajaţii CNAS şi ai instituţiilor subordonate.

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că, în cazul în care personalul medical nu se va vaccina sau nu se va testa la două-trei zile, ori nu va putea prezenta un certificat care să ateste că a trecut prin boală, va putea fi dat afară din sistem, după 30 de zile. “Lucrezi în sistemul sanitar, trebuie să fii un model, nu poţi să fii altceva”, a transmis Cseke, menţionând că aceasta “e o chestiune uzuală în alte state”.

MS / Foto: caracter informativ