Spitalul Clinic Județean Mureș împreună cu Consiliul Județean, Centrul Județean pentru Combatere și Coordonare a Intervenției, Prefectura și DSU discută despre mărirea capacității de terapie intensivă la Târgu Mureș pentru pacienții în stare gravă cu COVID și iau în calcul instalarea unei unități mobile.

Deocamdată se fac eforturi pentru găsirea de personal specializat, aceasta fiind o problemă la nivel național, precizează pentru Radio Târgu Mureș managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan: „Necesitatea paturilor de terapie intensivă este din ce în ce mai mare și am avut discuții în acest sens și varianta optimă ar fi o unitate mobilă pe care s-o instalăm acolo unde găsim sursele – oxigen, curent, apă/canal – optime. Unitatea mobilă se referă la acel tir care este o unitate de terapie intensivă cu 6/8/10/12 paturi. Se fac eforturi am văzut la nivel național pentru redeschiderea altor unități și găsirea unor resurse, de fapt, resurse de personal, pentru că asta este o problemă, pentru a face față acestui val patru”.

În ultima săptămână a fost mărită capacitatea de spitalizare a pacienților cu COVID în Spitalul Județean Mureș iar paturile de ATI sunt ocupate la capacitate maximă, mai spune dr. Ovidiu Gîrbovan: „În ultima săptămână am crescut numărul de paturi pentru pacienții COVID pozitiv astfel că astăzi avem autorizate 164 de paturi în diferite secții dar, în special, în Infecțioase 1 și 2, Pneumologie și ATI. La ora actuală avem 98 de pacienți internați cu formă medii și severe dintre care 10 sunt în formă gravă la terapie intensivă”.

La Spitalul Clinic Județean Mureș au fost tratați până în momentul de față 4.500 de pacienți cu COVID în stare gravă și medie, dintre care 90% au fost vindecați.

Sursa: g4media.ro / Foto: caracter informativ