O noapte de distracție s-a încheiat cu un accident îngrozitor pentru un grup de tineri din județul Mureș.

Șoferul de 27 de ani și-a pierdut viața și doi pasageri au ajuns la spital cu răni grave, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un podeț și s-a răsturnat. Cel de-al patrulea tânăr a scăpat ca prin minune cu răni ușoare.

Nenorocirea s-a petrecut duminică la amiază, în localitatea Lechința. Patru tineri, cu vârste între 22 și 32 de ani, se îndreptau spre casele lor, după o noapte de distracție în orașul Iernut.

Când mai aveau cinci km până la destinație, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, care s-a izbit de un podeț și s-a răsturnat. Șoferul și pasagerul din dreapta au fost proiectați în afara mașinii.

Trupul șoferului de 27 de ani a fost dus la Institutul medico-legal pentru autopsie. Legiștii vor stabili și dacă tânărul consumase alcool înainte să se urce la volan.

Foto: Facebook ISU Mureș