Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că autoritățile ar putea devansa termenul pentru începerea vaccinării cu doza a treia. Dacă termenul anunțat inițial era începutul lunii octombrie, acum Gheorghiță a anunțat că ar putea începe mai devreme, dată fiind situația epidemiologică.

Președintele CNCAV a explicat că a trimis la Ministerul Sănătății definirea categoriilor de persoane vulnerabile, în care se încadrează persoanele cu vârste peste 65 de ani, bolnavii cronic, dar și personalul medical, prin prisma meseriei. Potrivit lui Gheorghiță, a treia doză va fi administrată în cazul persoanelor vaccinate deja de șase luni cu primele două doze de Pfizer, Moderna sau AstraZeneca.

„În acest moment, vorbim despre administrarea unei a treia doze cu vaccin ARN mesager, celor vaccinați cu Pfizer, Moderna și AstraZeneca.
Am transmis către Ministerul Sănătății definirea categoriilor vulnerabile de afecțiuni, în cazul celor care necesită o doză adițională. Vor fi eligibile pentru doza trei la cel puțin șase luni după cea de-a doua doză. Vorbim de pacienți oncologici, cu tumori solide și cu hematologie, fie în curs de tratament activ sau tratați anterior, sau cu boli pulmonare, cardiovasculare, diabet, ciroză. Pacienții posttransplant, cu sau fără patologie asociate. Mai vorbim despre bolnavii cronic, pacienții cu imunodeficiențe, cu afecțiuni moștenite sau dobândite, cu sau fără boli asociate, pacienții cu infecție HIV.”

MS / Foto: caracter informativ