Ambalajul pentru cosmetice EveryDrop, creat de designerul Yves Béhar, elimină fricțiunea în interiorul recipientelor și permite pentru prima dată produselor să curgă liber și complet, îmbunătățind experiența consumatorului și permițând reciclarea. Noile recipiente translucide sunt concepute pentru a permite consumatorilor să vadă cât mai rămâne din produs și să obțină practic fiecare picătură, potrivit PackagingNews. Prin eliminarea rezidurilor din ambalaj, se reduce și mai mult amprenta de carbon asociată cu bunurile de consum.

Kripa Varanasi, profesor MIT și cofondator al LiquiGlide, a adăugat: „Reciclarea este aproape imposibilă atunci când există urme de produs. În unele cazuri, este necesară o cantitate semnificativă de apă pentru a curăța ambalajele. Dar realitatea este că multe produse despre care credem că le reciclăm ajung în depozitul de deșeuri. Dincolo de experiența superioară a utilizatorului și zero deșeuri, tehnologia LiquiGlide poate reduce amprenta de carbon și consumul de apă pentru ambalajele cosmetice, deoarece elimină risipa de produs, permite capacitatea de concentrare a produselor, elimină nevoia de ambalare secundară, permite dimensiuni mai mici de ambalare și reduce emisiile la transport“.

Dave Smith, director executiv și cofondator al LiquiGlide, a declarat: „Credem că tehnologia LiquiGlide oferă avantaje clare față de orice altceva de pe piață și va deveni în cele din urmă omniprezentă. De exemplu, cremele și gelurile care sunt în mod obișnuit limitate la borcane greoaie și insalubre pot fi acum vândute în ambalaje încântătoare, igienice și durabile EveryDrop”.

MS / Foto: caracter informativ