Momente fastuoase şi tăieri de panglică la inaugurarea bazinului olimpic de înot din Târgu Mureş. Însă festivităţile politicienilor au loc, halucinant, după 13 ani de la iniţierea proiectului. 

Şi mai ruşinos, chiar dacă autorităţile au marcat acest moment ca prilej de sărbătoare, în realitate, bazinul modern nu va putea fi folosit la antrenamente de înotătorii care visează să ajungă pe podium. Formalităţile birocratice nu sunt finalizate şi urmează şi o perioadă în care se va căuta personal. Până atunci, baza rămâne închisă.

Bazinul din Târgu Mureș este al doilea din ţară, ca mărime. Are 3.800 de metri pătraţi, a fost aşteptat de sportivii de performanţă dar şi de către cei care practică înotul din pasiune. Baza de antrenament a intrat deja în “istoria” oraşului. S-a realizat în nu mai puţin de … 13 ani.

Cosmin Pop, director CSM : „Din păcate, nu putem să o deschidem, personalul este insuficient. Am aşteptat 13 ani să avem această bază sportivă.”

Sportivii au avut ocazia doar astăzi să încerce bazinul olimpic, după ani de aşteptări pentru un antrenament în condiţii decente.

Bianu Alexandra, sportivă: „Deschiderea acestui bazin ar însemna mult, pentru că am avea unde să ne antrenăm.”

Dragoş Handrea, sportiv : „Eu aştept de doi-trei ani, dar cei care sunt mai în vârstă aşteaptă de mai mulţi ani. E important să ai unde să faci antrenamente.”

Fulop Tamaş, antrenor polo: „Aşteptăm de 60 de ani să se facă bazinul acoperit. Acum facem o prezentare, dar efectiv bazinul, nu ştim, două-trei luni.”

Sursa: protv.ro/ Foto: facebook S.Z. / P.F.