Persoanele fizice care comercializează online bunuri pe rețelele sociale precum Facebook sau Instagram pot face acest lucru, în mod ocazional, fără a-și înființa un PFA sau o firmă, spun specialiștii. Acest lucru este posibil întrucât, potrivit acestora, o astfel de vânzare de bunuri folosite în scop personal nu ar trebui să fie supusă TVA. Venim cu aceste clarificări în contextul în care, de la 1 iulie, se aplică noi reguli de TVA pentru comerțul electronic.

Mai exact, dacă vânzarea de bunuri are loc din când în când și nu se realizează în mod constant, iar bunurile sunt folosite în scop personal, persoanele fizice care fac astfel de vânzări “nu sunt considerate a fi comercianţi şi nu trebuie să fie organizate sub forma unei societăţi sau înregistrate ca PFA-uri”, a subliniat, pentru avocatnet.ro, Georgiana Nichita, Managing Associate în cadrul Radu şi Asociaţii SPRL.

Așadar, comercializarea ocazională de diverse lucruri pe diferite platforme sociale precum Facebook sau Instagram nu presupune, în mod automat, că persoana respectivă trebuie să își înființeze un PFA sau un SRL.

Totuși, potrivit specialistei, conform unei hotărâri a Curții de Justiţie a Uniunii Europene, pentru încadrarea exactă a situației respective se ține cont, printre altele, de aspectul privind un eventual scop lucrativ al acelei activități, de un eventual statut juridic al vânzătorului, care îi permite să realizeze acte de comerţ, de modul în care a fost realizată vânzarea și dacă aceasta a avut loc în mod organizat, precum și de măsura în care respectiva vânzare are vreo legătură cu activitatea comercială sau profesională a vânzătorului.

În mod evident, datele problemei se schimbă în momentul în care persoana fizică respectivă desfășoară activitatea de vânzare în mod regulat și continuu, caz în care trebuie să își înființeze o formă juridică.

În același timp, “vânzarea bunurilor utilizate anterior în scop personal nu este considerată o operaţiune supusă TVA”, a punctat, pentru avocatnet.ro, Costin Manta, Director Taxe Indirecte în cadrul EY România.

Prin urmare, conform spuselor expertului în taxe din cadrul EY România, vânzarea bicicletei, laptopului, televizorului, maşinii sau a locuinţei utilizate în scop personal nu ar trebui să fie supusă TVA. Aceste obiecte sunt folosite cu titlu de exemplu, raționamentul fiind valabil în cazul oricărui bun personal folosit într-un astfel de scop.

Evident, și din această perspectivă, lucrurile se schimbă în momentul în care o persoană fizică vinde cu regularitate alte bunuri decât cele care au fost utilizate în scop personal. Într-un asemenea caz, aceasta poate fi considerată persoană impozabilă în ceea ce privește TVA-ul.

În concluzie, ori de câte ori o persoană fizică alege să vândă, din când în când, fără ca activitatea să devină un demers uzual și repetitiv, lucruri folosite strict în scop personal pe internet, folosind rețele sociale precum Facebook sau Instagram, ar trebui să poată face acest lucru în mod simplu și direct, neexistând niciun fel de implicație juridică ori fiscală din acest punct de vedere.

Sublinierile vin pe fondul noilor reguli de TVA pentru comerțul electronic, aplicabile de la începutul acestei luni. În acest context, reamintim totodată faptul că transporturile necomerciale, sub 45 euro, între persoane fizice sunt în continuare exceptate de plata TVA. În consecință, mărfurile care fac obiectul unor trimiteri de la o persoană fizică la alta, fără caracter comercial, cu o valoare mai mică de 45 de euro per transport, beneficiază, chiar și după aplicarea, începând cu 1 iulie, a noilor reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, de scutire de taxe vamale și TVA la import.

Sursa: avocatnet.ro / Foto: caracter informativ