Reamintim că, doi ciobani mureșeni, unul de 26 de ani a murit şi un altul de 45 de ani a fost rănit după ce un urs i-a atacat, aseară. Rănitul a cerut ajutor şi imediat în căutarea colegului său dispărut au pornit zeci de voluntari şi autorităţi.

Din păcate tânărul a fost găsit fără viaţă, târât de sălbăticiune. Ciobanul rănit a avut nevoie de o operaţie amplă de reconstrucţie. Când a fost preluat de salvatori, ciobanul rănit de urs era în stare de şoc.

Atacul s-a produs, vineri seară, în apropierea unei stâne din judeţul Harghita, la graniţa cu Suceava. Ciobanii, toți din județul Mureș, au descoperit o vacă sfâşiată de sălbăticiune în pădure. Şi în acel moment au fost, la rândul lor, atacaţi. Unul dintre ei a reuşit să fugă şi să ceară ajutor prin 112. Imediat, salvatorii s-au mobilizat:

După ce ciobanul rănit a fost adus la ambulanţă, localnici, salvamontişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti au plecat imediat în căutarea celui dispărut, prin pădure. L-au găsit din păcate mort, sfâşiat, la aproximativ 500 de metri de locul în care ursul ar fi atacat iniţial.

Localnic: „L-a atacat întâi pe ăla bătrân, iar ăsta tânăr s-ar fi băgat să îl scoată şi s-a învârtit ursul la el. Imediat am plecat la deal, la locul faptei sau căutam. Noi am sperat să îl găsim în viaţă. Nu l-am găsit… Aseară nu l-am găsit deloc. Ne-a prins întunericul. Ursul era undeva în apropierea prăzii. Spunea un cioban că ei au vrut să facă o fotografie ca să arate că vaca a fost omorâtă de urs.”

Petrică Ariciuc, şef Salvamont Vatra Dornei: „Apelul a fost făcut de baciul stânei la care ajunsese prima persoană care a fost atacată de urs. Zona despre care vorbim este o zonă sălbatică. O zonă doar de văcării şi stâne. Nu este o zonă tranzitată turistic. Stâna e la aproximativ 1300-1400 metri înălţime. Este o poiană foarte largă, unde se păstoreşte de zeci de ani.”

Ciobanul rănit sângera puternic, dar a primit rapid îngrijiri, iar medicii spun că intervenţia eficientă a fost salvatoare.

Bărbatul de 45 de ani a fost transferat la un spital din Iaşi, unde timp de 8 ore a fost supus unei operaţii de reconstrucţie. El avea traumatism cranio-cerebral sever, parieto-temporal drept, plăgi muşcate cu amputaţie de degete şi leziuni la nivel abdominal, precum şi fracturi faciale multiple.

Ovidiu Popa, medic primar în cadrul Spitalului ‘Sf.Spiridon’ din Iaşi, spune că în prezent prognosticul vital este bun. Bărbatul urmează să fie supus şi altor intervenţii chirurgicale estetice de reconstrucţie facială. El va avea nevoie de mai multe intervenţii succesive.

Oamenii din zonă nu au putut identifica deocamdată ursul care a atacat. Ştiu însă că în zona este o ursoaică cu pui pe care o ştiu de multă vreme.

Atenție, imagini video cu puternic impact emoțional…

Sursa: protv.ro/ Foto: salvamont