În acest sfârșit de săptămână, toate drumurile au dus la mare. Peste o sută de mii de turiști sunt în stațiunile de pe litoral, unde gradul de ocupare este de 75 la sută. Multe dintre hoteluri sunt pline, iar camere libere abia se mai găsesc.

Stațiunea Mamaia a rămas preferata turiștilor, dar și prețurile rămân în top. Diferă în funcție de categoria de confort, astfel că încep de la 220 de lei pe noapte, pentru o cameră la un hotel de două stele și ajung la două mii de lei sau chiar mai mult pentru un apartament privat.

Cele mai mici prețuri sunt în sudul litoralului, unde tarifele pe noapte încep de la 200 de lei la un hotel de două stele și ajung până la 1800 de lei la un apartament într-un hotel de cinci stele.

Cei mai mulți tineri au ales Vama Veche și Costinești, cunoscute ca destinații ieftine și pline de distracție. Cele mai aglomerate stațiuni sunt Mamaia și Eforie Nord.

Cum toate drumurile duc la mare, polițiștii sunt prezenți în stațiuni, dar și în trafic, unde fac verificări. Numai aseară au dat amenzi de 17 mii de lei și au suspendat 10 permise de conducere pentru șoferii care s-au urcat băuți la volan