După reabilitarea termică a clădirilor unde își desfășoară activitatea majoritatea instituțiilor publice, școli și grădinițe, care au deja un nivel crescut de radon, concentrația acestuia va crește și mai mult, avertizează o echipă de cercetători ai Universității Babeș-Bolyai, citați într-un comunicat de presă.

Laboratorul de încercări Radon „Constantin Cosma” (LiRaCC) studiază constant efectele radonului asupra sănătății.

Cercetătorii UBB atrag atenția că, prin creșterea concentrației de radon în urma reabilitării termice, se poate depăși cu mult limita maximă admisă, “punând în pericol sănătatea copiilor și a angajaților care își petrec zilnic în aceste clădiri între 8-10 ore. Radonul este cel mai nociv poluant natural din mediul interior, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie Atomică”.

Radonul este un gaz cancerigen, căruia i se atribuie între aproximativ 15% din cele 14.000 de cazuri anuale de cancer pulmonar identificate în Europa. La nivel mondial, este considerat a fi a doua cauză principală a cancerului pulmonar după fumat.

Legislaţia din România prevede că nivelul de referinţă de la care se impune aplicarea remedierii pentru concentraţia de radon este 300 Bq/m3, iar o astfel de expunere echivalează pentru sănătate cu realizarea a 150 de radiografii pulmonare pe an, respectiv cu efectele cauzate de fumatul a 16 ţigări/zi.

MS / Foto: caracter informativ